Urgenţe gaze

Anunţaţi orice defecţiune tehnică a instalaţiei de gaze naturale la numerele de telefon:
021 9281 - Număr unic la nivel naţional
0800 877 778 - TelVerde

Contractare online

Contractare online Rapid, comod și simplu! Poţi alege o oferta dedicată şi încheia un contract direct în online.  

Utile

Aici poţi accesa rapid cele mai importante informaţii despre factură, modalităţi de plată sau alte subiecte de interes pentru tine.

Descărcă aplicaţia

Viața înseamnă dinamism, iar acum nu mai ai grija facturilor, plăților și transmiterii indexului autocitit: le ai pe toate în aplicația engiemobile    

Agenţia online

Agenţia online este platforma ENGIE unde puteţi transmite indexul autocitit, vizualiza istoricul facturilor şi al consumului, puteţi plăti factura online şi nu numai.

Call Center

021 9366 prefix local (936)
Disponibil Luni - Vineri În intervalul  orar 08:30 - 19:00

O nouă ediţie ,,Întâlnire cu energia’’

GDF SUEZ, devenit ENGIE, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naţionale, lansează în luna octombrie a acestui an a noua ediţie a programului educaţional „Întâlnire cu energia”, ai cărui beneficiari vor fi peste 2500 de copii din Bucureşti, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Făurei, Însurăţei, Tecuci, Adjud şi Focşani. Alcătuit din două lecţii predate interactiv şi din concursul „Câştigă cu Metano”, programul, un proiect de anvergură al companiei, are drept obiectiv educaţia tinerei generaţii în ceea ce priveşte utilizarea raţională a surselor de energie şi conştientizarea importanţei protecţiei mediului înconjurător, vizând, totodată, transmiterea către elevii de clasa a IV-a a unui conţinut informaţional suplimentar despre sursele de energie şi despre utilizarea în condiţii de siguranţă a gazului natural.

În cadrul programului „Întâlnire cu energia”, copii din peste 40 de şcoli din localităţile participante vor învăţa de la – voluntarii ENGIE şi ai Asociaţiei Hands Across România, prin intermediul a două lecţii predate de aceştia, o serie de informaţii utile despre sursele de energie. Acestea au ca scop informarea şi schimbarea percepţiei despre sursele şi tipurile de energie şi pot fi puse ulterior în aplicare de copii atât în familiile şi locuinţele proprii, precum şi în interacţiunea cu alte persoane, gospodării şi mediul înconjurător. Lecţiile vor fi expuse pe baza unor metode interactive de predare şi vor viza tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural, insistând pe partea de prevenire a accidentelor. La derularea acţiunii vor contribui şi cadrele didactice din şcolile participante la proiect, a căror implicare, seriozitate şi deschidere a fost demonstrată la ediţiile anterioare ale programului.

O altă dimensiune atractivă a programului o reprezintă concursul „Câştigă cu Metano”. Competiţia destinată celor mici va avea o etapă naţională care va viza alegerea celor mai bune proiecte din fiecare dintre oraşele participante şi premierea lor în cadrul unui eveniment special organizat pentru copii în capitală.

Despre program

„Întâlnire cu energia”, program devenit deja tradiţional pentru companie, face parte din platforma de responsabilitate socială a ENGIE, Energie pentru fapte bune. Lansat în octombrie 2007, programul s-a derulat până acum în 370 de şcoli din 26 de localităţi şi s-a adresat unui număr de peste 26.500 de elevi de clasa a IV-a. Peste 120 de voluntari ai ENGIE s-au implicat până acum în proiect, investind peste 2.500 de ore de voluntariat în această acţiune. Mai multe informaţii despre program se pot afla accesând pagina de webwww.energiepentrufaptebune.ro şi pagina de Facebook : www.facebook.com/energiepentrufaptebune.