Diversificarea activităţilor a constituit întotdeauna o preocupare importantă pentru ENGIE obiectivul fiind de a oferi clienţilor noştri o gamă extinsă de servicii asociate în domeniul energiei.
Servicii energetice
Filiala ENGIE Servicii, lider pe piaţa serviciilor energetice, furnizează o gamă largă de operaţiuni tehnice pentru instalaţiile și centralele termice de interior, atât pentru clienţii casnici cât şi pentru cei industriali.
În prezent, în portofoliul de servicii energetice sunt incluse:
-servicii destinate instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale : servicii de verificare tehnică periodică, revizie tehnică periodică şi servicii de mentenanţă;
-servicii destinate instalaţiilor de încălzire şi centralelor termice – servicii de verificări tehnice periodice ale centralelor termice, reparaţii, service, mentenanţă şi înlocuiri de sisteme cu centrale termice;
-servicii de mentenanţă a aparatelor de aer condiţionat;
-soluţii şi consiliere atât pentru exploatarea în siguranţă a instalaţiilor, cât şi pentru eficientizarea consumurilor energetice.
Facility management
ENGIE Servicii şi-a completat gama de oferte cu cele de facility management, ca urmare a achiziţiei companiei ENGIE Buildings Solutions (fosta Cofely Buildings Services & Maintenance).
În cadrul activităţii de facility management sunt oferite servicii pentru clădiri şi spaţii industriale precum : întreţinere şi inspecţii, reparaţii, reproiectare/amenajare/modernizare, monitorizare de la distanţă şi dispecerizare, contractare de lucrări tehnice, optimizare energetică.