Comunicate de presă

ENGIE Romania respinge acuzațiile privind contractul de prestări servicii încheiat cu Grupul ENGIE

ENGIE Romania ia act de comunicarea Fondului Proprietatea, actionar ce deţine  o participaţie de 11,99% în companie, cu privire la acţiunea în justiţie angajată împotriva administratorilor trecuţi şi prezenţi ai companiei.

ENGIE Romania respinge aceste acuzaţii care au drept obiect aprobarea de către Consiliul de Administraţie şi de Adunarea Generală a Acţionarilor a contractelor de prestări servicii cu Grupul ENGIE.

ENGIE Romania precizează că respectivele contracte au fost încheiate respectând întru totul legea română şi statutul societăţii. Aceste contracte, legal aprobate de organele statutare ale companiei, au luat  în considerare interesul societăţii şi al părţilor interesate – acţionari, clienţi, angajaţi- şi au drept scop legitim crearea de valoare şi dezvoltarea economică a companiei.

ENGIE Romania îşi aduce tot sprijinul administratorilor care fac obiectul acestor acuzaţii şi îşi exprimă încrederea că instanţele competente îi vor da dreptate pe acest subiect.

În acelaşi timp, ENGIE Romania ridică un semn de întrebare asupra momentului când este exprimată această poziţie dat fiind că este de notorietate publică faptul că Fondul Proprietatea încearcă să-şi vândă participaţia deţinută în companie.

ENGIE Romania reaminteşte, între altele, că a plătit la bugetul de stat, în perioada 2011-2015, un impozit pe profit în valoare de 385 MRON şi a investit 1.870 MRON.

keyboard_arrow_up