Cum dăm verde binelui:
instalăm panouri fotovoltaice și eficientizăm energetic spații pentru educație și consiliere psihologică
400 de copii vulnerabili, aflați în grija SOS Satele Copiilor, vor avea șansa unui viitor mai bun. Prin parteneriatul cu Habitat for Humanity România, vom instala panouri fotovoltaice pe cele 15 clădiri din cadrul comunității SOS Satele Copiilor București, iar două clădiri vor fi reabilitate și eficientizate energetic și transformate în spații pentru educație și consiliere psihologică.
Astfel, SOS Satele Copiilor va deveni prima comunitate socială eficientă energetic și care își va produce energia electrică necesară pentru consum. ENGIE finanțează proiectul cu 400.000 de euro, iar angajații vor face voluntariat pe șantier. În plus, și clienții ENGIE pot contribui, indirect, la cauza socială, dar și la un mediu mai curat, prin activarea facturii pe e-mail.