Comunicate de presă

Declaraţie privind ridicarea popririi asupra conturilor Electrocentrale Bucureşti

Aşa cum am precizat şi în comunicarea anterioară, Distrigaz Sud Reţele este dispusă să ia în considerare orice măsură de natură să rezolve amiabil situaţia ELCEN şi să nu pericliteze aprovizionarea cu agent termic a locuitorilor Bucureştiului.

În acest context, Distrigaz Sud Reţele acceptă ridicarea popririi asupra conturilor Electrocentrale Bucureşti SA, notificând în acest sens ELCEN în cursul zilei de astăzi, cu condiţia de a fi achitată de îndată o primă tranşă de 5,834 milioane lei, reprezentând 50% din valoarea popririi. Acestă plată, coroborată cu angajamentul ferm de a achita şi a doua tranşă pâna la sfârşitul acestei luni, sunt condiţii preliminare şi obligatorii pentru ridicarea popririi.

Precizăm încă o dată că măsura de limitare a alimentării cu gaze naturale care vizează locul de consum CTE Vest Cogenerare a fost luată şi menţinută fără a afecta alimentarea cu apă caldă a locuitorilor din Bucureşti racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a apei calde şi a agentului termic.

keyboard_arrow_up