Comunicate de presă

ENGIE achiziționează un parc eolian de 80 MW în județul Constanța

ENGIE anunță semnarea acordului pentru achiziția unui parc eolian, deținut majoritar de către Grupul EnerCap în localitatea Chirnogeni, din județul Constanța, o zonă cunoscută pentru condițiile favorabile de vânt.

Parcul eolian de la Chirnogeni are o capacitate instalată totală de 80 MW, iar producția netă anuală estimată este de aproximativ 180 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a 90.000 de gospodării.

ENGIE Romania deține și operează deja alte 2 parcuri eoliene în județele Brăila și Galați, care au o capacitate instalată totală de 98 MW. Cu această achiziție, compania aproape își va dubla capacitatea existentă de producție de energie verde și va contribui, alături de activele de energie solare, la accelerarea tranziției energetice în România.

”Achiziția parcului eolian de la Chirnogeni marchează un pas important în progresul ENGIE în domeniul energiei regenerabile din România. În același timp, această investiție consolidează prezența companiei în sectorul energiei verzi și are o contribuție esențială la atingerea obiectivelor asumate de a avea o capacitate de producție de energie regenerabilă instalată de 1.000 MW până în 2030. Cu fiecare inițiativă de acest fel, susținem angajamentul nostru față de un viitor energetic sustenabil și eficient”, a declarat Cristian Buzan, Director General Adjunct ENGIE Romania.

Finalizarea tranzacției este prevăzută să aibă loc în primul trimestru din 2024, sub condiția obținerii anumitor aprobări, inclusiv din partea autorităților din domeniul concurenței.

Despre ENGIE Romania

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de 6.100 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2022.

Contact presă ENGIE Romania:

Email: birouldepresa.ro@engie.com
keyboard_arrow_up