Comunicate de presă

ENGIE Romania anunță actualizarea sistemelor informatice

ENGIE Romania informează că, în perioada 1 – 22 ianuarie 2024, se vor derula lucrări de actualizare și îmbunătățire a sistemelor informatice ale companiei. Astfel, în intervalul menționat, vor exista limitări și indisponibilități temporare în procesarea solicitărilor din partea clienților, iar anumite funcționalități nu vor putea fi utilizate.

Furnizarea de gaze naturale, energie electrică și servicii tehnice nu va fi afectată de aceste operațiuni. În această perioadă, clienții ENGIE vor avea la dispoziție alte mijloace alternative de contact, online și fizice. Astfel, cererile de reluare a furnizării de energie vor fi preluate în centrele de relații cu clienții sau la numărul de Call Center 021.9366, unde pot fi transmise de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-20:00. Pentru urgențe tehnice de gaze naturale (incendii, explozii, miros de gaze, lipsă accidentală de gaze) sau energie electrică (întreruperi furnizare energie electrică), clienții pot apela, în continuare, Serviciul Urgențe non-stop specificat pe factură.

Acest proces de actualizare a sistemelor informatice se va derula în trei etape pe care le detaliem mai jos.

În perioada 1 – 22 ianuarie, ENGIE Romania nu va emite facturi aferente lunii ianuarie. Facturarea serviciilor va fi reluată după 22 ianuarie, iar termenul de plată agreat nu va fi modificat, va curge din momentul în care facturile vor fi emise. Plățile efectuate de clienți în perioada 1-22 ianuarie vor fi recepționate de către companie, însă vor deveni vizibile în sistemele acesteia și în contul de client, MyENGIE, după data de 22 ianuarie 2024.

Între 8 și 22 ianuarie, formularul de contact online de pe site-ul engie.ro nu va fi disponibil. Clienții vor avea la dispoziție celelalte canale de contact (Call Center 021.9366, centre de relații cu clienții etc.), în măsura în care solicitările clienților nu vizează aspecte care necesită consultarea situațiilor specifice fiecărui client în sistemele informatice. ENGIE Romania depune toate eforturile pentru a optimiza timpul de așteptare și răspuns pe durata efectuării acestor operațiuni tehnice importante, pentru a oferi o experință cât mai plăcută utilizatorilor platformelor digitale ale ENGIE.

În intervalul 12 – 22 ianuarie, accesul în contul de client și în aplicația mobilă MyENGIE, transmiterea indexului autocitit, plata facturilor prin intermediul site-ului engie.ro, activarea facturii prin e-mail, precum și programarea online a serviciilor tehnice nu vor fi disponibile.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere.

Despre ENGIE Romania

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi.

Contact presă ENGIE Romania:

E-mail : birouldepresa.ro@engie.com
keyboard_arrow_up