Istoricul implicării

Susţinerea programelor de sănătate pentru copiii defavorizaţi

Compania a încheiat un parteneriat cu Asociaţia Valentina pentru sprinirea a două programe de sănatate pentru familii aflate în dificultate din Bucureşti :

  • „Supraveghere medicală” – în cadrul căruia 50 de copii au beneficiat de controale oftalmologice şi stomatologice;
  • „Igienă” – produse igienico-sanitare destinate ajutorării a 40 de familii aflate în situaţii dificile.

Asociaţia VALENTINA Romania a fost creată în anul 2002, la iniţiativa unei echipe de voluntari francezi şi a unui grup de specialişti din domeniul protecţiei copilului ca organizaţie românească neguvernamentală, non-profit, apolitică, fără apartenenţă religioasă. Obiectivul principal al asociaţiei este prevenirea abandonului şcolar şi familial.

keyboard_arrow_up