Comunicate de presă

ENGIE Romania lansează gama de produse Smart Home

Digitalizarea şi inovaţia reprezintă două axe cheie prin care ENGIE înţelege să ţină pasul cu evoluţia noilor tehnologii şi să-și adapteze produsele și ofertele la obiceiurile de consum actuale ale consumatorilor. Aceste tendinţe, coroborate cu preocuparea de a oferi soluţii inteligente pentru siguranţa şi confortul locuinței, au condus la lansarea pe piaţă a unei game de produse Smart Home ce se adresează atât clienţilor cât şi non-clienţilor ENGIE.

Gama de produse cuprinde:

-un pachet pentru siguranţa casei, Safety Pack, propus în parteneriat cu Allview care permite monitorizarea de la distanţă a parametrilor de siguranţă ai locuinţei, prin aplicaţia mobilă dedicată. Astfel, prin intermediul senzorilor sunt monitorizaţi parametrii de temperatură, luminozitate, umiditate, prezenţa persoanelor în raza de acoperire şi sunt detectate fumul sau eventuale inundaţii. Acest pachet permite conectarea şi cu alte echipamente din locuință cum ar fi becuri sau prize inteligente.

-un alt pachet, Comfort Pack, dedicat confortului, propus  în parteneriat cu SALUS Controls prin care pot fi accesate şi controlate de la distanţă şi în orice moment setările de temperatură din locuinţă ceea ce contribuie la realizarea de importante economii de energie.

«Prin lansarea acestor produse, ENGIE reafirmă dorinţa de a le pune la dispoziţia clienţilor soluţii inovatoare care permit un plus de confort şi de siguranţă acasă, într-un mod simplu şi intuitiv, toate acestea cu un consum redus de energie.» declară Nicolas Richard, Director Direcţia Comercializare Energie din cadrul ENGIE Romania. Ambele produse sunt disponibile într-o primă fază în Bucureşti şi judeţul Ilfov, urmând ca în viitorul apropiat să fie comercializate şi regional. Montarea şi conectarea lor este asigurată de specialiştii ENGIE Servicii.

keyboard_arrow_up