Împreună, folosim energia mai responsabil. Contribuie și tu la utilizarea eficientă a energiei și, acolo unde este posibil, programează activitățile sau echipamentele cu consum ridicat în afara intervalului 17:00-23:00. Descoperă aici câteva măsuri simple care pot face diferența.

Cine suntem

Suntem un grup mondial, activ în domeniul energiei și al serviciilor cu emisii reduse de carbon. Alături de cei peste 90.000 de angajați, de clienți, parteneri și părți interesate, ne-am angajat să accelerăm tranziția către o economie cu impact neutru în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon, prin oferirea de soluții prietenoase cu mediul înconjurător și prin încurajarea unui consum redus de energie.

Susținem clienții și partenerii în demersul de decarbonizare, iar obiectivul nostru este de a avea Net Zero emisii de carbon până în 2045.

Rulează videoul

Producem energie electrică din surse regenerabile

103 GW
Capacitate instalată de producție de energie electrică și de stocare, din care

57 GW
Capacitate instalată de producție de energie electrică din surse regenerabile și stocare

Transportăm și distribuim energie clienților noștri

307.600 km
de rețele de transport și de distribuție de energie electrică și de gaze naturale

372
rețele de încălzire și de răcire

Furnizăm energie clienților noștri

500 TWh
de energie vândută clienților B2C și B2B

20 milioane
de contracte de furnizare pentru clienți casnici și business la nivel mondial

Viziunea noastră pentru tranziția energetică

Pentru a accelera tranziția către o economie cu impact neutru al emisiilor de CO2, ne concentrăm eforturile pe reducerea emisiilor de carbon și pe creșterea producției de energie din surse regenerabile.

Avem convingerea că o tranziție energetică accesibilă și sustenabilă se poate obține numai printr-un mix energetic echilibrat, cu emisii reduse de carbon, prin alianța dintre gazele naturale și energia electrică verde.

Ambiția noastră: să devenim cea mai bună companie de utilități care are drept scop tranziția energetică

Ne-am propus ca, până în 2030, să jucăm un rol deciziv în tranziția energetică, oferind țărilor în care activăm tot ceea ce este necesar pentru a asigura accesul la o energie fără emisii de carbon, fiabilă și cât mai accesibilă.

Obiectivele noastre pentru 2030

95 GW
capacitate instalată de producție de energie electrică din surse regenerabile și stocare

10.000 km
de linii de transport de energie electrică

550
rețele de încălzire și răcire

*Cifre cheie valabile la 31.12.2025

PromoVara

ALEGE O OFERTĂ DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI CÂȘTIGĂ

CADOU GARANTAT: până la 50 kWh*

prin tragere la sorți, 10 premii X 1 AN de energie electrică.

*La prima factură, în funcție de ofertă.
Campania este valabilă în perioada 17 iunie - 31 august 2026, cu posibilitatea de prelungire, și se adresează exclusiv clienților noi de energie electrică verde. Premiul „1 an de energie electrică gratuită” este acordat sub forma unei sume utilizate pentru acoperirea facturilor emise, până la plafonul maxim de 2.000 de lei.

Tu te bucuri de vară. Energia ți-o dăm noi.

Prinde promoția!